procedurist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (procedură + -ist)

1. jurist, expert în procedură, în dreptul procesual.
2. specialist în procedura judiciară.

amiabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amiable)

1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înțelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.

denegație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. dénégation)

1. acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegare.
2. refuzul de a recunoaște drept adevărată o afirmație făcută de oponent în timpul unei proceduri; negare în justiție.
3. (var.) denegațiune.

invaziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. invasive)

1. cu caracter de invazie; care are legătură cu invazia.
2. (despre tratamente sau proceduri medicale) care poate afecta organismul; care are proprietatea de a se infiltra și de a distruge țesutul din jur; care acționează într-un mod violent (și oarecum împotriva naturii organismului).
3. (patologie) care se poate răspândi în organism.
4. examen ~ = examen medical care necesită o rupere mai extinsă a pielii decât o simplă puncție venoasă; examen medical destructor, care necesită o operație.
5. (anton.) non-invaziv.

labirint 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)

1. construcție cu foarte multe încăperi și galerii în care orientarea este dificilă.
2. grădină ornamentală din benzi înguste de arbuști.
3. dalaj meandric în unele catedrale din evul mediu, pe care credincioșii trebuiau să-l urmeze ca pe un drum de expiere.
4. joc de inteligență care cere a găsi ieșirea dintr-o rețea de linii întortocheate.
5. joc constând dintr-un cub din plastic transparent, din 64 de cămăruțe, la care unii pereți au câte un orificiu ce lasă să treacă o bilă de metal.
6. (fig.) încurcătură, încâlceală datorată unor dificultăți, unei proceduri.
7. situație încurcată, fără ieșire.
8. dispozitiv folosit în diverse instalații pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum lung, în scopul de a-i micșora viteza.
9. parte a urechii interne, formată din cavități sinuoase.

metaartă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (meta- + artă)

1. activitatea de explicitare a proceselor de gândire, procedurilor și presupozițiilor de a face artă; arta despre artă.

ordonanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ordonnance)

1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă).
2. ~ de plată = dispoziție de plată a unei sume.
3. act legislativ al unui guvern.
4. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent.
5. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer.
6. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc.