OK
X
procuror
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. procurer)
1.
magistrat,
membru
al
parchetului
(III).
2.
membru
al
procuraturii,
care
exercită
atribuțiile
ce
revin
acesteia.
acuzator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fr. accusateur)
1.
(cel)
care
acuză.
2.
~
public
=
(în
unele
state)
procuror
(2)
în
procesele
criminale.
magistrat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. magistrat, germ. Magistrat, lat. magistratus)
1.
(în
Roma
antică)
persoană
investită
cu
anumite
sarcini
de
autoritate
publică.
2.
administrator
al
unui
anumit
teritoriu
în
unele
sisteme
administrative.
3.
persoană
care
exercită
funcția
de
judecător
sau
de
procuror.
oficialitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. officialité)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
oficial.
2.
(jur.)
principiul
~tății
=
principiu
potrivit
căruia
procurorul
și
organele
de
urmărire
penală,
precum
și
instanțele
penale
pot
să
săvârșească
din
oficiu
orice
act
care
intră
în
competența
lor.
3.
(pl.)
autoritățile
oficiale
ale
unui
stat,
ale
unui
oraș.
4.
(înv.
și
reg.)
ofițialitate.
rechizitoriu
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. réquisitoire, lat. requisitorium)
1.
act
prin
care
un
procuror
își
sprijină
acuzarea
și
cere
condamnarea
unui
acuzat.
2.
expunere
a
procurorului
într-o
instanță
în
care
se
formulează
punctele
pe
care
se
sprijină
acuzarea.
3.
(fig.)
acuzare
gravă
și
violentă.
4.
(var.)
rechizitor,
rechizitorium.