antipartinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după rus, antipartiinîi)

1. care se opune ideologiei, programului partidului din care face parte.

extrașcolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (extra- + şcolar)

1. în afara programului sau a activității școlare; care are loc în afara cadrului școlar; perișcolar.
2. activitate ~ă = activitate de agrement care se practică în afara orelor de școală și poate fi o activitate sportivă, muzicală, culturală sau artistică.
3. (antonim) intrașcolar.

funcțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. fonction, lat. functio)

1. activitate prestată de cineva pentru a se achita de obligațiile impuse de serviciu; însărcinare, sarcină; slujbă.
2. rol sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt în propoziție.
3. (log.) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.
4. activitate proprie unui organ, unei ființe animale sau vegetale.
5. totalitatea proprietăților chimice ale unui compus, determinate de o anumită grupă de atomi din moleculă.
6. (mat.) mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile.
7. a fi în ~ de... = a depinde de...
8. (inform.) subprogram care calculează și întoarce subprogramului apelant o singură valoare.
9. (var.) funcție.

index

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. index)

1. listă (alfabetică) a numelor, termenilor sau materiilor cuprinse într-o lucrare; indice.
2. ~ bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprizând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă.
3. listă a cărților interzise de biserica catolică; (p. ext.) listă de cărți interzise.
4. a pune la ~ = a) a trece o lucrare în lista cărților interzise; b) a exclude pe cineva de la cinstirea cuvenită, a socoti pe cineva nedemn sau periculos.
5. s. m. (inform.) parametru care evoluează cu fiecare repetare a unei bucle a programului unui ordinator.
6. degetul arătător.

instrucțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instruction, lat. instructio)

1. indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru.
2. unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (2) și indicând operația de efectuat.

marcă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

1. semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc.
2. tip, model de fabricație.
3. de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru.
4. trăsătură specifică; particularitate.
5. caracteristică a unei categorii sau unități gramaticale.
6. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii își marchează prezența la lucru.
7. șină vopsită în alb care arată punctul de intersecție a două linii ferate.
8. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucțiuni care o deosebește de celelate instrucțiuni ale programului.