Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pronominal, lat. pronominalis)
1. (despre propoziţii sau părţi de vorbire) introdus, însoţit de un nume, construit cu un pronume; cu valoare de pronume.
Parte de vorbire: I. vb. tr., II. vb. refl.
Origine: (fr. pronominaliser)
1. I. a transforma diverse părţi de vorbire în pronume.
2. II. a deveni pronume; a primi funcție pronominală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (pronominaliza)
1. (lingv.) trecere a diverselor părți de vorbire în categoria pronumelui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apposition, lat. appositio)
1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcţie sintactică de tip apoziţional.
3. (biol.) creştere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. locution, lat. locutio)
1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.
2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.
3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.
4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.
5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).
6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.
7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.
8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.
9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.
10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.
11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.
12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.
Parte de vorbire: I. vb. tr., II. vb. refl.
Origine: (fr. pronominaliser)
1. I. a transforma diverse părţi de vorbire în pronume.
2. II. a deveni pronume; a primi funcție pronominală.