Dictionar

Rezultate principale (Pronunța;):

Pronunţa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. pronuntiare, fr. prononcer)

1. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte).

2. a ţine, a rosti (un discurs).

3. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentinţă, o hotărâre etc.

4. refl. a-şi spune părerea; a opina.


Rezultate secundare (Pronunța;):

Pronunțare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (pronunța)

1. emitere a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii.

2. articulare a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii.

3. mod de a pronunța; pronunție.

4. (jur) decizie într-un litigiu comunicată părților de către autoritatea competentă care a luat-o.

5. (înv) pronunțiație, (înv.) pronunțiatură.


Pronunţat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (pronunţa)

1. accentuat, scos în evidenţă.


Abţine

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. s’abstenir, lat. abstinere)

1. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunţa, a nu-şi exprima punctul de vedere.


Acrofonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrophonie)

1. pronunţare accentuată a iniţialei unui cuvânt.


Afon, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. (şi s. m. f.) care suferă de afonie.

2. care n-are voce sau simţ muzical.

3. consoană (şi s. f.) = consoană care se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale, surdă.


Africat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affriqué)

1. (consoană) care se pronunţă prin închiderea şi deschiderea treptată a organului fonator, urmate de o constricţie a acestuia.


Alalic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. alalique)

1. I. referitor la alalie (incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete).

2. II. suferind de alalie.


Alalie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alalie)

1. imposibilitate de a pronunţa unele cuvinte sau sunete; logoplegie.