Dictionar

Rezultate secundare (Propoziţiile):

Cauzal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causal, lat. causalis)

1. de cauză, referitor la cauză.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată săvârşirea acţiunii din regentă; conjucţie = conjuncţie care introduce o propoziţie cauzală.

3. (log.) implicaţie = implicaţie care exprimă relaţia cauzală în propoziţiile condiţionale.


Conjuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)

1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau cuvinte cu aceeaşi funcţie sintactică.

2. (log.) conectiv („şi”) caracterizat prin aceea expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi falsă, când cel puţin una dintre componente este falsă.

3. figură de stil care enunţă o observaţie din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii.

4. poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească.


Explicaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. explication, lat. explicatio)

1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni.

2. a cere ~ii (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent.

3. cauză.

4. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment.

5. rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează.


Protază

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. protase, lat., gr. protasis)

1. prima parte a unei drame antice, expunerea subiectului.

2. prima parte a unei perioade condiţionale, cuprinzând propoziţiile secundare care îndreaptă atenţia asupra consecinţelor ce se anunţă în apodoză.


Subordonator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (subordona + -tor)

1. care subordonează.

2. conjuncţie ~oare = conjuncţie care stabileşte un raport de subordonare (2) între propoziţiile subordonate şi regentă.


Textualitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. textualité)

1. calitatea intrinsecă a textelor; proprietatea de a fi text.

2. ansamblul complex de trăsături pe care trebuie le aibă textele pentru a fi considerate texte.

3. proprietatea prin care propozițiile succesive formează un text coerent în contrast cu o succesiune aleatorie.

4. mulțimea de texte dintr-o perioadă dată sau referitoare la un context dat.