catagrafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cata- + -grafie2)

1. tulburare a scrisului constând din repetarea cuvintelor sau a propozițiilor; înregistrarea în scris a unor variante care se repetă.

catalexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Katalexis)

1. tulburare a cititului, constând în tendința de repetare a cuvintelor și propozițiilor.

construcție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. construction, lat. constructio)

1. faptul de a construi; construire.
2. alcătuire, compunere.
3. clădire, lucrare, edificiu.
4. (pl.) ramură a economiei naționale care are ca obiect executarea clădirilor.
5. ~ii de mașini = ramură a industriei care produce mașini, unelte, instalații, utilaje.
6. grup (stabil) de cuvinte între care există anumite raporturi gramaticale.
7. mod de aranjare a cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază.

inducție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. induction, lat. inductio)

1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
2. metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive.
3. concluzie prin inducție.
4. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine.
5. mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
6. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc.
7. producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic.

semantic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. sémantique)

1. adj. referitor la semantică; semasiologic.
2. câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens.
3. s. f. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie.
4. sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism.
5. ~a artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar.
6. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate.
7. (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic.
8. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj.
9. teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat.

sintaxă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. syntaxe, lat., gr. syntaxis)

1. parte a gramaticii care studiază regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze.
2. ~ poetică = ansamblu de procedee stilistice care, folosind topica propoziției și a frazei, sporesc expresivitatea limbii literare.