proprietar, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. propriétaire, lat. proprietarius)

1. cel care deține dreptul de proprietate asupra unui bun; stăpân; cel care posedă un bun imobil.

proprietăreasă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (proprietar + -easă)

1. soție a unui proprietar.
2. femeie care deține ceva (în special bunuri imobiliare); proprietară.
3. persoană care închiriază unul dintre bunurile sale; proprietară.
4. (var.) (reg.) propietăreasă, (reg.) propiităreasă.

proprietate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. propriété, lat. proprietas)

1. însușire, calitate caracteristică unui lucru, unei ființe etc.; caracter distinctiv.
2. calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4).
3. stăpânire deplină asupra unui bun material; bunul însuși; avere.

proprietate; caracter; însușire; calitate; particularitate

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT proprietas; qualitas
2. FR propriété; qualité; particularité; singularité; caractère particulier; caractère; trait caracteristique
3. EN property; quality; character; particularity; singularity; peculiarity
4. DE Eigenschaft; Besonderheit; Eigenart; Eigentümlichkeit
5. RU свойство; особенность; своеобрaзие; специфичность; признaк
6. HU tulajdon; jelleg; jellem, természet; tulajdonság, sajátság; minőség, képesség; sajátosság, különösség

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habitation, lat. habitatio)

1. drept de folosință a unei case, proprietate a altcuiva.
2. (înv.) abitațiune.
3. (var.) habitație.

abraziv, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)  
Etimologie: (fr. abrasif)

1. (corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare.
2. (material) care, sub formă de granule, are însușirea de a tăia așchii dintr-un corp metalic sau ceramic.

abstinență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstinence, lat. abstinentia)

1. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune.
2. (sintagmă) (economie politică) teoria ~ei = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.
3. ~ sexuală = abținere de la actul sexual.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.