Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. protestum, it. protesta)
1. manifestare energică împotriva unor încălcări, a unor acțiuni nedrepte etc.
2. formă a demersului diplomatic prin care un guvern ia atitudine împotriva unor acte săvârșite de guvernul altui stat, pe care le consideră contrare tratatelor sau normelor de drept internațional.
3. act public prin care organele judecătorești constată neplata la scadență a unei polițe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. controprotesta)
1. protest, ca răspuns la un alt protest.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. protester, lat. protestari)
2. tr. (jur.) a stabili neplata la scadenţă a unei poliţe, a unui cec etc. spre a se lua măsurile de rigoare.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (protest + -ăciune)
1. manifestare energică împotriva unei stări de fapt, a unei măsuri etc. considerată drept abuzivă, injustă; protest.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. protestant)
1. I. referitor la protestantism, la protestanți; reformat, (înv.) protestanticesc.
2. care aderă la una dintre confesiunile reformate (sau la o biserică sau o sectă care este descendentă din aceasta).
3. care aparține religiei reformate.
4. II. adept al protestantismului.
5. adept al religiei reformate.
6. (antonime) catolic, (înv.) papist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. protestantisme)
1. confesiune religioasă creştină care s-a rupt de catolicism prin mişcarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterană, reformată, anglicană, unitariană şi numeroase secte.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (protesta)
1. acțiunea de a protesta și rezultatul ei; împotrivire, protest.
2. act scris prin care se exprimă un protest.
3. act public prin care organele judecătorești constată neplata la scadență a unei polițe; protest, (înv.) protestație
4. declarație solemnă pe care o face cineva despre dispozițiile sale, despre voința lui; asigurare pozitivă.
5. manifestare verbală, gestuală etc. prin care cineva dezaprobă, refuză sau se opune la ceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. arminisme)
1. doctrină protestantă fundată de episcopul olandez Arminius, care combătea rigorismul calvinist.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + incendia)
1. refl. a-şi da foc (în semn de protest).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baptisme)
1. doctrină a unei secte creştine protestante care nu admite botezul decât la vârsta adultă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. beatnik)
1. tânăr care, prin neîngrijire şi stridenţă, vrea să-şi afişeze nemulţumirea şi protestul faţă de o societate pe care o consideră inumană; (p. ext.) tânăr (din Occident) cu plete şi ţinută neîngrijită.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biblique)
1. referitor la Biblie; din timpul evocat de Biblie; (prin ext.) străvechi.
2. societate ~ă = asociație protestantă fondată pentru studiul și răspândirea Bibliei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. boycott)
1. mijloc de constrângere constând în întreruperea organizată a relaţiilor economice, politice etc. cu o ţară, cu o întreprindere etc., în semn de protest.