Dictionar

protesta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. protester, lat. protestari)

1. intr. a opune un protest.
2. tr. (jur.) a stabili neplata la scadenţă a unei poliţe, a unui cec etc. spre a se lua măsurile de rigoare.
 

protestăciune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (protest + -ăciune)

1. manifestare energică împotriva unei stări de fapt, a unei măsuri etc. considerată drept abuzivă, injustă; protest.
 

protestant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. protestant)

1. I. referitor la protestantism, la protestanți; reformat, (înv.) protestanticesc.
2. care aderă la una dintre confesiunile reformate (sau la o biserică sau o sectă care este descendentă din aceasta).
3. care aparține religiei reformate.
4. II. adept al protestantismului.
5. adept al religiei reformate.
6. (antonime) catolic, (înv.) papist.
 

protestantism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. protestantisme)

1. confesiune religioasă creştină care s-a rupt de catolicism prin mişcarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterană, reformată, anglicană, unitariană şi numeroase secte.
 

protestare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (protesta)

1. acțiunea de a protesta și rezultatul ei; împotrivire, protest.
2. act scris prin care se exprimă un protest.
3. act public prin care organele judecătorești constată neplata la scadență a unei polițe; protest, (înv.) protestație
4. declarație solemnă pe care o face cineva despre dispozițiile sale, despre voința lui; asigurare pozitivă.
5. manifestare verbală, gestuală etc. prin care cineva dezaprobă, refuză sau se opune la ceva.
 

protestatar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. protestataire)

1. (cel) care protestează.
 

arminianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. arminisme)

1. doctrină protestantă fundată de episcopul olandez Arminius, care combătea rigorismul calvinist.
 

baptism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baptisme)

1. doctrină a unei secte creştine protestante care nu admite botezul decât la vârsta adultă.
 

biblic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biblique)

1. referitor la Biblie; din timpul evocat de Biblie; (prin ext.) străvechi.
2. societate ~ă = asociație protestantă fondată pentru studiul și răspândirea Bibliei.
 

calvinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calvinisme)

1. cult religios protestant care suprimă complet ceremoniile şi reduce sfintele taine la botez şi cuminecătură.
 

calvinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. calviniste)

1. I. care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvin, calvinesc.
2. referitor la Jean Calvin, un teolog protestant; calvin, calvinesc.
3. II. adept al calvinismului; calvin.
 

confirmaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confirmation, lat. confirmatio)

1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit şapte ani.
2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtăşanie.