Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. arminisme)
1. doctrină protestantă fundată de episcopul olandez Arminius, care combătea rigorismul calvinist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biblique)
1. referitor la Biblie; din timpul evocat de Biblie; (prin ext.) străvechi.
2. societate ~ă = asociație protestantă fondată pentru studiul și răspândirea Bibliei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confirmation, lat. confirmatio)
1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit şapte ani.
2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtăşanie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. congrégationalisme)
1. mişcare protestantă din Anglia, care revendica autonomia bisericilor locale faţă de stat şi nega ierarhia ecleziastică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. convent, lat. conventus)
1. consiliu al unei mănăstiri, al unui ordin călugăresc.
2. for suprem în biserica protestantă, format din clerici şi laici.
3. adunare generală a francmasonilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fondamentalisme)
1. mişcare religioasă de origine protestantă care dezvoltă credinţa într-un singur sens al cărţii fundamentale a unei biserici, propovăduind intoleranţa faţă de alte credinţe.