Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. providence, lat. providentia)
1. (în concepțiile religioase) putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor.
2. atribut al divinității; (p. ext.) sprijin, îndurare.
3. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. judaïsme)
1. religia evreilor, precum și teologia, legea și tradițiile culturale ale poporului evreu; formă de viață religioasă specifică evreilor a cărei caracteristică esențială este credința într-o ființă supremă, autor al universului pe care îl guvernează prin providența sa; mozaism.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. providentialisme)
1. concepţie idealistă şi religioasă care susţine că providenţa ar determina desfăşurarea evenimentelor istorice.
2. credința într-o putere divină superioară care guvernează lumea, veghează asupra destinului indivizilor; (în particular) credința în guvernarea înțeleaptă a lui Dumnezeu, în înțelepciunea sa supremă.