Dictionar

Rezultate principale (Provoca.):

Provoca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. provoquer, lat. provocare)

1. a îndemna, a stimula printr-un act de sfidare; a aţâţa, a instiga.

2. a cauza, a determina.

3. a chema la luptă, la o întrecere etc.


Rezultate secundare (Provoca.):

Provocant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. provocant)

1. care provoacă, produce ceva; provocator.

2. care, cu o atitudine sau cu remarci scandaloase, împinge pe cineva reacționeze; provocator.

3. care caută excite dorința unui posibil partener; provocator.

4. (antonim) calmant.


Provocare

Parte de vorbire: s.
Origine: (provoca)

1. acţiunea de a provoca.

2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acţiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoţie favorabilă comiterii unei infracţiuni.

3. producere artificială a unei boli, a unui avort.


Provocație

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. provocation, lat. provocatio)

1. acțiunea de a provoca și rezultatul ei; provocare.

2. acțiunea de a împinge o persoană prin cuvinte, gesturi etc. comită o faptă.

3. comportament manifestat prin cuvinte, gesturi, acțiuni provocatoare, care caută trezească sentimente, reacții, chiar agresive și posibil disproporționate în raport cu acel comportament.

4. (var.) provocațiune.


Provocator de vomă; vomitiv

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT vomitus excitans; nauseam excitans; emeticus

2. FR nauséeux; nauséabond; provoquant des vomissements

3. EN exciting vomiting; causing nausea

4. DE Brechreiz erregend

5. RU вызывaющий рвоты

6. HU hánytató; hánytatószer


Provocator, -oare

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. provocateur, lat. provocator)

1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.

2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.

3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.

4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană comită un act ilegal.

5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.

6. (var.) provocător.

7. (antonime) conciliator, pacificator.


Abortiv, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abortif, lat. abortivus)

1. I. produs înainte de vreme; prematur.

2. care provoacă avortul.

3. (bot.) oprit în dezvoltare sau lipsind complet.

4. II. produs destinat a provoca avortul.


Acantocefaloză

Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. acanthocephaliasis)

1. boală parazită provocată de acantocefali.


Acarioză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acariose)

1. dermatoză la oameni şi la animale (albine) provocată de acarieni.

2. (bot.) umflare patologică a mugurilor cauzată de înţepăturile unor acarieni.


Actinomicoză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. actinomycose)

1. (med.) infecție cronică cauzată de actinomicete, care afectează oamenii și animalele (bovidele) și se caracterizează prin leziuni cu aspect tumoral.

2. boală a plantelor cauzată de ciuperci.

3. (sintagmă) ~a cartofului = boală a cartofului provocată de bacteria Actynomices scabies; râia cartofului.


Actinopatie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. actinopathie, cf. gr. aktis „rază” + pathos „boală”)

1. (med.) boală provocată de radiațiile luminoase și ultraviolete.


Acvaplanare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existenţa unei pelicule de apă între şosea şi pneuri.