Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prose, lat. prosa)
1. mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificaţie; scriere în acest mod.
2. manieră de exprimare specifică unui autor, unei școli, unei ere, unui mediu; ansamblul de texte care caracterizează această manieră.
3. totalitatea operelor în proză ale unui scriitor, ale unui popor etc.
4. operă scrisă de cineva, marcată de personalitatea sa.
5. (fig.) platitudine, banalitate, fapt comun.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prosaïque, lat. prosaicus)
1. specific prozei; prozastic (2).
2. (fig.) lipsit de calităţi artistice, de valoare stilistică; comun, vulgar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prosaïsme)
1. caracterul a ceea ce este prozaic; (p. ext.) platitudine, banalitate.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Prosaist, engl. prosaist)
1. persoană care scrie proză; prozator.
2. (antonime) poet, versificator.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. prosaïser)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prosapodose, gr. prosapodosis)
1. (retorică) figură de stil care constă în adăugarea la argumentație a unei probe scurte care s-o întărească; epanadiploză.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. prosastico)
1. referitor la proză; scris în proză.
2. prozaic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologue, lat. apologus, gr. apologos)
1. scurtă povestire (în proză) cu intenţii moralizatoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (/I.L./ Caragiale + -ism)
1. fenomenul Caragiale, ale cărui comedii, unice prin timbrul originalităţii inimitabile, ca şi proza de umor şi satiră, valorifică spiritul, ironia amicală sau muşcătoare până la sarcasm, satirizând moravuri politice şi de familie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. centon)
1. lucrare în versuri sau în proză din fragmente de la diferiţi autori.
2. lucrare, operă fără originalitate; plagiat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. collana)
1. culegere de poezii sau de proză cu temă comună.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. crépusculaire)
2. slab luminat, abia vizibil.
3. (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecţie pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă şi un prozaism voit al expresiei.
4. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. epanadiplosi, gr. epana- diplosis)
1. figură retorică constând în reluarea unui cuvânt sau grup de cuvinte de la începutul unei unităţi sintactice sau metrice la sfârşitul ei; epanastrofă; prozapodoză; rediţie2.