Dictionar

prudent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prudent, lat. prudens)

1. prevăzător, precaut, circumspect.
 

prudență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prudence, lat. prudentia, it. prudenza)

1. calitatea de a fi prudent; prevedere, precauție, circumspecție.
 

circumspect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. circonspect, lat. circumspectus)

1. care este prudent și acționează numai după reflecție; precaut, rezervat.
2. care arată prudență, circumspecție.
3. (antonime) aventuros, imprudent, neprevăzător.
 

circumspecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonspection, lat. circumspectio)

1. atitudine circumspectă; precauție, prudență, rezervă.
 

cvasidelict

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. quasi-délit)

1. (jur.) fapt ilicit care, comis fără intenția de a vătăma, cauzează totuși o daună, putând da naștere la o acțiune civilă pentru daune-interese.
2. (jur.) daune cauzate neintenționat cuiva prin imprudență sau neglijență.
3. (var.) cuasidelict.
 

delicat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. délicat, lat. delicatus)

1. (despre aspectul unor ființe sau lucruri) gingaș, fin, grațios.
2. slăbuț, plăpând.
3. (despre mâncăruri) de bună calitate, bun la gust.
4. (despre culori) discret, pal, estompat.
5. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor.
6. (despre situații) în care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; dificil, greu de rezolvat.
 

epilogistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (gr. epilogistikos)

1. apt de gândire; prudent.
2. (gram.) care marchează o concluzie.
 

imprudent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. imprudent, lat. imprudens)

1. (și adv.) lipsit de prudență, riscant.