public, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. publicus, fr. public)

1. adj. care privește tot poporul, aparține întregii națiuni.
2. care poate fi folosit de toată lumea.
3. (despre persoane) care ocupă o funcție de stat.
4. care are loc în fața unei adunări de oameni.
5. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate.
6. s. n. colectivitate mare de oameni; mulțime.
7. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință.

publica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. publicare)

1. a tipări, a face să apară (o carte, un articol etc.).
2. a edita.

publicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (publica + -bil)

1. care se poate publica.

publicamente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (fr. publiquement, it. publicamente)

1. în mod public, în văzul tuturor.
2. (var.) publicaminte.
3. (antonim) în privat.

publican

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. publicanus)

1. (la romani) persoană care strângea impozitele statului.

publicație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT publicatio
2. FR publication
3. EN publication
4. DE Publikation; Herausgabe; Bekanntmachung
5. RU публикaция; издaние
6. HU publikáció, közlemény

abjura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abjurer, lat. abiurare)

1. a renega public o credință, o doctrină, o opinie.

abonament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abonnement)

1. convenție prin care, în schimbul unei taxe, se obțin unele servicii, dreptul la folosirea unui mijloc de transport, anumite publicații; înscris prin care se certifică această convenție.

acrobat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. acrobate, gr. akrobatos)

1. gimnast în acrobație.
2. artist de circ, funambul care execută trucuri de agilitate în fața unui public.
3. (fig.) om lipsit de consecvență; cel care caută să epateze.

acta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acta)

1. pl. colecție de documente, registre etc.
2. titlu al unor periodice, colecții de lucrări științifice publicate de o societate, de o instituție.

acuzator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. accusateur)

1. (cel) care acuză.
2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.

adjudeca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. adiudicare după fr. adjuger)

1. tr. (jur.) a atribui (un bun) aceluia care oferă mai mult în cadrul unei licitații publice.
2. refl. a-și atribui, a-și lua ceva.