Rezultate secundare (Publice;):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. adiudicare după fr. adjuger)
1. tr. (jur.) a atribui (un bun) aceluia care oferă mai mult în cadrul unei licitaţii publice.
2. refl. a-şi atribui, a-şi lua ceva.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. administratif, lat. administrativus)
1. I. care aparține administrației, privitor la administrație.
2. care face parte dintr-o administrație publică sau privată; care privește personalul administrației.
3. care emană de la un organ de administraţie.
4. pe cale ~ă = prin organele de administrație.
5. aparat ~ = totalitatea serviciilor și a personalului dintr-o instituție, dintr-un stat.
6. drept ~ = ansamblu de norme care reglementează funcționarea administrației publice.
7. II. instituţie de administraţie; serviciu însărcinat cu administrarea unei companii et cetera; gospodărie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agent, lat. agens)
1. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituţii, întreprinderi etc. care îndeplineşte anumite însărcinări.
2. ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relaţiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viaţa economică a unei societăţi comerciale; ~ secret = cel care îndeplineşte o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulaţie = (sub)ofiţer de poliţie cu îndrumarea, supravegherea şi controlul circulaţiei pe drumurile publice.
3. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc.
4. ~ patogen = microorganism care determină apariţia unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acţiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acţiunii unui verb pasiv; propoziţie completivă de ~ = propoziţie care arată acţiunea exprimată printr-un verb pasiv.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. agioteur)
1. persoană care face agiotaj; agent de bursă.
2. bancher specializat în comerțul cu titluri publice la începutul secolului al XVIII-lea.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. agoraphobe)
1. (suferind) de agorafobie, având o fobie pentru spațiile deschise și locurile publice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphithéâtre, lat. amphiteatrum, gr. amphitheatron)
1. (la greci şi la romani) edificiu de formă circulară sau elipsoidală, (neacoperit), dintr-o arenă înconjurată de trepte şi tribune, în timpul jocurilor publice.
2. sală de curs, conferinţe cu locurile în plan înclinat sau în trepte.
3. configuraţie a unor terenuri dispuse în etaje circulare.