Dictionar

puncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ponction, lat. punctio)

1. străpungere cu un instrument ascuțit a unui organ, a unei cavități a corpului, pentru a recolta un lichid în scop diagnostic sau terapeutic.
 

biopuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bioponction)

1. obținerea cu ajutorul unui trocar special a unui mic fragment de organ, pentru diagnostic.
 

interpuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interponction, lat. interpunctio)

1. punerea semnelor de repaus între cuvinte sau propoziții.
 

venepuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. venepuncture)

1. recoltare de sânge din lumenul unei vene cu ajutorul unui ac; puncție venoasă; venepunctură.
 

abcedografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abcédographie)

1. (med.) radiografie a unui abces după puncție, evacuare sau injecție cu aer.
 

arteriocenteză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (arterio- + -centeză)

1. (med.) prelevare de sânge arterial pentru diagnosticare; puncție arterială.
 

artrocenteză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. arthrocentèse)

1. (med.) puncție efectuată la nivelul unei articulații în scop terapeutic sau de diagnostic; puncție articulară.
 

cefalocenteză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. céphalocentèse)

1. (med.) perforarea craniului la nivelul fontanelei cu ajutorul unui trocar pentru a-i reduce volumul (în caz de hidrocefalie); puncție cerebrală.
 

celiocenteză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. coeliocentèse)

1. (med.) introducerea unui ac în cavitatea abdominală pentru evacuarea unui lichid; puncție abdominală.
 

-CENTEZĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -centèse, cf. gr. kentesis „înțepătură”)

1. „înțepătură, puncție”.