antepune

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. antéposer)

1. a pune înainte; (înv.) a prepune.
2. (antonim) a postpune.

binedispune

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (bine + dispune)

1. a face să se simtă sau a se simți bine.

compune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. componere)

1. tr. a alcătui, a forma un întreg.
2. a crea, a elabora o operă literară, muzicală etc.
3. refl. a consta, a fi alcătuit din...

depune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. deponere, după fr. déposer)

1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).
2. a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.
3. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort).
4. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
5. intr. (jur.) a face o depoziție.

descompune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. décomposer)

1. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra.
2. refl. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera.
3. (fig.) a se destrăma.
4. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa.

dispune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. disposer, lat. disponere)

1. tr. a hotărî, a decide; a ordona.
2. a așeza, a aranja într-o anumită ordine.
3. intr. a avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac.
4. a învinge într-o competiție sportivă.
5. refl. a căpăta bună dispoziție, a se înveseli.

abajur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).

abordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abordable)

1. care poate fi abordat, de care te poți apropia ușor, care nu face dificultăți, care nu pune piedici; accesibil.

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).