Rezultate secundare (Pupă,):
Parte de vorbire: vb. intr., refl.
Origine: (fr. appouper)
1. (despre nave) a se înclina longitudinal către pupă, datorită unei încărcături neuniforme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. poupe)
1. partea din spate a unei nave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pupe, lat. pupa)
Parte de vorbire: adj. (familiar)
Origine: (pupa + -ăcios)
1. (despre oameni) căruia îi place să sărute; (înv.) sărutător.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (pupăi)
1. sunet caracteristic pupezei; sunet scos de pupeze când cântă; pupuit, pupăit.
2. (pop. și fam.) (despre oameni) flecăreală, clevetire.
3. (reg.) (despre broaște) orăcăială, orăcăit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. afterpeak)
1. compartimentul cel mai apropiat de pupă al unei nave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aplustre, lat. aplustra)
1. (ant.) piesă a unei corăbii plasată la pupă şi ornată cu banderole.
Parte de vorbire: vb. intr., refl.
Origine: (fr. appouper)
1. (despre nave) a se înclina longitudinal către pupă, datorită unei încărcături neuniforme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. artimon, it. artimone)
1. catarg de la pupă al unei nave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bâbord)
1. partea din stânga a unei nave (privind dinspre pupă).
2. marginea stângă a fuzelajului unei aeronave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. deadwood)
1. legătură la proră şi la pupă între etravă şi, respectiv, etambou şi chilă.