Dictionar

anahoret, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anachorète, lat. anachoreta)

1. religios care duce, retras în singurătate, o viață de sobrietate și contemplare; eremit, pustnic, sihastru; (antonim) cenobit.
2. (prin ext.) om care trăiește departe de societate, ducând o viață austeră și virtuoasă.
 

ascet, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascète)

1. cel care practică ascetismul; pustnic.
2. (fig.) om care își impune o viață austeră și retrasă.
 

eremit

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. érémite, lat. eremita, gr. eremites)

1. cineva care trăiește singur din motive religioase; pustnic, sihastru; ermit.
2. (prin analogie) cineva care trăiește singur și se ferește de compania umană.
 

filocalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. philocalie)

1. culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
 

postnicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (postnic + -esc)

1. care ține, care este specific sau care se referă la (viata de) pustnic; ascetic, schimnicesc, sihăstresc.
 

sihastru, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (gr. ἡσυχαστής)

1. persoană (laică sau călugăr) care, din motive religioase, s-a retras pentru o perioadă limitată de timp sau până la moartea sa, într-un loc pustiu, pentru a duce o viață de evlavie, plină de privațiuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic.
2. (fig.) persoană care trăiește izolată, care duce o viață retrasă, departe de semenii săi.
3. animal sălbatic bătrân care trăiește singur.