putere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (putea)

1. mare forță fizică, tărie, puternicie.
2. capacitatea de a produce un efect; capacitatea de a constrânge, influența sau controla; stăpânire, dominație.
3. facultatea juridică sau morală de a efectua anumite acte.
4. (despre medicamente) grad de influență asupra organismului.
5. (despre sisteme tehnice) capacitatea de a efectua un lucru mecanic.
6. (despre acte, documente, vize etc.) caracter valabil; valabilitate.
7. (despre bani) capacitatea de a servi la vânzare-cumpărare; valoare.
8. (despre acțiuni sau fenomene naturale) grad de intensitate.
9. (matematică) indice care arată de câte ori un număr se înmulțește cu sine însuși.
10. (antonime) neputință, incapacitate.

forță; putere

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT vis
2. FR force
3. EN force
4. DE Kraft
5. RU силa
6. HU erő

supraputere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surpuissance)

1. stat a cărui putere economică și militară este mult superioară celei a altor state.

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

abracadabra

Parte de vorbire:  interj., s.  
Etimologie: (fr., it. abracadabra)

1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiștii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.
2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.

absolutism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absolutisme)

1. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere; autocrație.
2. concepție care stă la baza unei monarhii.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).

alienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aliena)

1. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație.