Parte de vorbire: s.f.
Origine: (păcătos + -enie)
1. faptul de a fi păcătos; caracter păcătos.
2. lucru sau ființă păcătoasă; stare de decădere.
3. faptă de om păcătos; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie.
4. (rar) boală gravă (care duce la degradarea fizică).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (păcătos + -ie)
1. însușire de a fi păcătos; păcătoșenie.
2. faptă de om păcătos; păcătoșenie, (înv.) păcătuință.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. diaboliser)
1. a acuza; a considera păcătos pe cineva.
2. a prezenta ca diabolic, ca opera diavolului.
3. a atribui un rol, comportament sau intenții diabolice sau pernicioase.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. furie, lat. furia)
1. mânie violentă, nestăpânită; violenţă.
2. (pl.) cele trei divinităţi ale infernului, care, în credinţele anticilor, chinuiau sufletele păcătoşilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. peccable)
1. susceptibil, predispus la păcat; păcătos.
2. (prin ext.) care poate comite o greșeală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. purgatorium, it. purgatorio)
1. (în religia catolică) loc unde sufletele celor mai puţin păcătoşi se pot curăţa de păcate, pentru a intra apoi în rai.
2. (fig.) loc sau timp de suferinţă.
Parte de vorbire: s.m. (învechit)
Origine: (slav. грѣжникъ)
1. persoană care a încălcat normele (religioase sau) morale, care a comis multe păcate; păcătos.
Parte de vorbire: adj., s.m.f. (învechit)
Origine: (păgân + -icios)
1. persoană care a încălcat normele (religioase sau) morale, care a comis multe păcate; păcătos.