Dictionar

păgânatic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (păgân + -atic)

1. care aparține unei religii politeiste sau cultului idolilor; păgân.
 

păgânăție

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (păgân + -ăție)

1. credință religioasă a păgânilor; păgânism.
2. însușire de a fi păgân; păgânătate.
3. stare de păgân; păgânătate.
4. păcat, greșeală gravă, infamie, ticăloșie, mișelie, mârșăvie.
 

păgânean, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (învechit)  
Etimologie: (păgân + -ean)

1. persoană care se închină la zei sau la idoli; păgân.
 

păgânesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (păgân + -esc)

1. care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; (prin restr.) turcesc.
2. (fig.) crud, barbar.
 

păgânește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (păgân + -ește)

1. ca păgânii, în felul păgânilor.
2. (fig.) cu cruzime, fără milă, în mod necruțător.
 

păgânicios, -oasă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f. (învechit)  
Etimologie: (păgân + -icios)

1. persoană care a încălcat normele (religioase sau) morale, care a comis multe păcate; păcătos.
 

abominațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârșăvie, nelegiuire, ticăloșie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
 

activist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. activist, rus. aktivist)

1. (adept) al activismului.
2. I. care se referă la activism.
3. II. membru militant al unui partid, sau al unei organizații de masă.
4. susținător al activismului (doctrină care susține acțiunea directă).
5. propagandist pentru o mișcare politică sau sindicală.
6. (antonim) pasivist.
 

catolic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. catholique, lat. catholicus, gr. katholikos, univeral)

1. I. care aparține catolicismului, privitor la catolicism; papistășesc.
2. referitor la religia creștină și la biserica condusă de papa de la Roma.
3. II. adept al catolicismului; papistaș.
4. persoană care aparține religiei catolice.
5. (antonime) necredincios, păgân.
 

congregație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. congrégation, lat. congregatio)

1. (în biserica catolică) ordin monahal
2. ramură a unui asemenea ordin.
3. confrerie din clerici și laici, în scopul intensificării propagandei religioase.
4. adunare de prelați pentru examinarea unor anumite chestiuni, situații etc.
5. departament al curiei papale, condus de un cardinal.
6. ședință de studiu la un conciliu; (p. ext.) adunare religioasă.
 

contrapropagandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-propagande)

1. propagandă care tinde să anuleze efectele unei alte propagande.
 

difracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diffraction)

1. deviere de la propagarea rectilinie a undelor luminoase, sonore, radio etc. la întâlnirea unor obstacole, la trecerea printr-o fantă sau în imediata vecinătate a marginii unui ecran, propagându-se și în spatele acestora.
2. modificare a direcției unui val la izbirea cu un obstacol.