Parte de vorbire: adj., s.m.f. (învechit)
Origine: (păgân + -icios)
1. persoană care a încălcat normele (religioase sau) morale, care a comis multe păcate; păcătos.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (păgân + suf. -ism)
1. denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte.
2. (pentru iudei, creștini și musulmani) orice religie nemonoteistă.
3. (pentru creștini) orice altă religie.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (păgân)
1. a (se) converti la o altă religie decât cea creștină; a (se) păgâni.
2. a (se) converti la islamism; a (se) turci, a (se) păgâni.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)
1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. divinité, lat. divinitas)
1. fiinţă socotită drept creatoare şi cârmuitoare a lumii; Dumnezeu.
2. fiinţe cărora li se atribuie o natură divină.
3. (pl.) zeii şi zeiţele păgânismului.
5. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. évhémériste)
1. I. referitor la euhemerism, doctrină conform căreia zeii păgânismului erau oameni zeificați după moarte.
2. II. adept al euhemerismului.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (păgân + -ăție)
1. credință religioasă a păgânilor; păgânism.
2. însușire de a fi păgân; păgânătate.
3. stare de păgân; păgânătate.
4. păcat, greșeală gravă, infamie, ticăloșie, mișelie, mârșăvie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (păgân + -esc)
1. care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; (prin restr.) turcesc.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (păgân + -ește)
1. ca păgânii, în felul păgânilor.
2. (fig.) cu cruzime, fără milă, în mod necruțător.