Dictionar

păgânism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (păgân + suf. -ism)

1. denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte.
2. (pentru iudei, creștini și musulmani) orice religie nemonoteistă.
3. (pentru creștini) orice altă religie.
 

abominațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârșăvie, nelegiuire, ticăloșie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
 

divinitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divinité, lat. divinitas)

1. ființă socotită drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu.
2. ființe cărora li se atribuie o natură divină.
3. (pl.) zeii și zeițele păgânismului.
4. esență, natură divină.
5. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu.
 

euhemerist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. évhémériste)

1. I. referitor la euhemerism, doctrină conform căreia zeii păgânismului erau oameni zeificați după moarte.
2. II. adept al euhemerismului.
 

păgânăție

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (păgân + -ăție)

1. credință religioasă a păgânilor; păgânism.
2. însușire de a fi păgân; păgânătate.
3. stare de păgân; păgânătate.
4. păcat, greșeală gravă, infamie, ticăloșie, mișelie, mârșăvie.
 

păgânesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (păgân + -esc)

1. care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; (prin restr.) turcesc.
2. (fig.) crud, barbar.