Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armature, lat. armatura)
1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalaţii alcătuite din ţevi sau conducte.
3. construcţie de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereţilor unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliş metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părţilor care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susţine, serveşte ca bază diferitelor părţi ale unui tot; osatură (3), schelet (3).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audience, lat. audientia)
1. întrevedere oficială acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat.
2. interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenţie; succes.
3. a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros.
4. acceptare (entuziastă) a ceva.
5. (jur.) şedinţă de judecată în care are loc audierea părţilor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concilier, lat. conciliare)
1. a soluţiona un diferend pe cale amicală; a pune de acord.
2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părţilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consensuel)
1. bazat pe consens, care a fost acceptat de marea majoritate; care se face cu asentimentul tuturor părţilor.
2. (drept) care se formează prin acordul părților.
3. (jur.) contract ~ = contract care se încheie prin simplul acord al părţilor.
4. uniune ~ă = conviețuire a unui cuplu fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; concubinaj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. contraddittorietà)
1. principiu fundamental în dreptul civil, constând în obligaţia de a se face cunoscut părţilor învinuirile formulate împotriva lor şi totodată dreptul acestora de a discuta în contradictoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. corona, fr. couronne)
1. tip de descărcare electrică de forma unei coroane, care apare în jurul părţilor ascuţite ale conductelor aflate la înaltă tensiune.
2. formaţiune anatomică cu aspect de coroană sau ale cărei elemente diverg ca nişte raze.