Rezultate secundare (Rachetele.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. container)
1. ambalaj metalic cu forme şi dimensiuni standardizate, astfel încât să cuprindă un număr exact de obiecte sau cantităţi anumite de materiale, pentru transport.
2. cutie specială în care sunt puse aparate, instrumente etc. în rachetele cosmice.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. rampe, germ. Rampe)
1. teren înclinat, privit în sensul în care urcă.
2. porțiune din traseul unei căi ferate sau a unui drum în pantă urcătoare.
3. platformă amenajată în stații pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor de cale ferată.
4. ~ de lansare = suport echipat cu diferite dispozitive de orientare și ghidare de pe care se lansează avioanele catapultate sau rachetele.
5. balustradă la o scară sau la un pod.
6. barieră.
7. partea din față a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile.
8. a vedea lumina ~ei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului; a chema la ~ = a cere prin aplauze revenirea artiștilor pe scenă.
9. compartiment din melcul urechii interne; scală.