Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. radicalisme, germ. Radikalismus)
1. mișcare cu caracter liberal-democrat, în sec. XVIII și XIX în Anglia împotriva ideilor și instituțiilor politice și economice.
2. concepție și atitudine politică urmărind măsuri categorice, radicale în soluționarea problemelor vieții sociale; practicarea unor astfel de măsuri.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (germ. Radikalist)
1. I. referitor la radicalism; care adoptă radicalismul.
2. se spune despre o persoană, atitudine etc. care nu acceptă niciun compromis.
3. II. adept al radicalismului.
4. persoană foarte intransigentă, care nu acceptă niciun compromis.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. radicaliser, germ. radikalisieren)
1. a face să devină, a deveni radical, intransigent; a revoluţiona.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amine)
1. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azo)
1. grupare funcţională (-N=N-) în structura moleculară a unor substanţe, legată cu doi radicali hidrocarbonaţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azobenzène)
1. substanţă care conţine în moleculă doi radicali fenil legaţi prin gruparea azo.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azodérivé)
1. substanţă organică în care doi radicali, proveniţi prin îndepărtarea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi, sunt legaţi prin gruparea azo.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fluorure)
1. compus al fluorului cu diferite elemente sau radicali organici; sare a acidului fluorhidric.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hexavalent)
1. (despre elemente, radicali) cu valenţa6.