Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. instrumentation)
1. etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte; orchestrație.
2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale.
3. ansamblu de instrumente sau dispozitive utilizate pentru o anumită activitate; ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare).
4. (tehn.) extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol.