Dictionar

rămuri

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (v. ramură)

1. refl. a se despărți în două sau în mai multe ramuri; a se ramifica, (înv.) a se ramifia.
2. tr. a împărți.
3. (var.) a se rămura.
 

rămurică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. rămurea)

1. ramură mică; rămurea.
 

rămurire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. rămuri)

1. despărțire în două sau în mai multe ramuri; ramificare.
 

rămuriș

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (ramură + -iș)

1. totalitatea ramurilor unui copac; desiș; rămuriște.
2. mulțime de ramuri.
 

rămuriște

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ramură + -iște)

1. totalitatea ramurilor unui copac; rămuriș.
 

accidental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accidentel)

1. întâmplător, fortuit.
2. secundar, neesențial.
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).
 

acolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accolé)

1. (herald.; despre două scuturi) înclinate unul spre celălalt.
2. (despre plante, ramuri) încolăcit.
 

acrocarpie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrocarpie)

1. fructificare la vârful ramurilor.
 

adelfie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphie)

1. (bot.) concreștere a două sau mai multe organe (stamine, ramuri).
2. (bot.) reunirea în fascicule a staminelor prin filamentele lor.
 

altern, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alterne, lat. alternus)

1. unghiuri ~e interne (sau externe) = unghiuri formate în interiorul (sau exteriorul) a două drepte paralele tăiate de o secantă.
2. (despre frunze, flori) care crește de o parte și de alta a tulpinii, a ramurilor, la niveluri diferite.
 

amfoheterogonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphohétérogonie)

1. (bot.) producere de urmași constanți pe o parte a ramurii, iar pe cealaltă de urmași cu segregare tipică a caracterelor.