arhiepiscopal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. archiépiscopal)

1. referitor la arhiepiscop sau la arhiepiscopie; (înv.) arhiepiscopesc.
2. care aparține unui arhiepiscop, care se raportează la funcția de arhiepiscop; (înv.) arhiepiscopesc.

atomistic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (fr. atomistique)

1. I. care se referă la atomism, care se raportează la acesta.
2. II. sistemul filozofic al atomiștilor; atomism.
3. știință care studiază atomii; fizica nucleară.

bonapartist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bonapartiste)

1. I. care se referă, care se raportează la Napoleon Bonaparte (1769- 1821), la dinastia sau la regimul imperial instaurat de acesta.
2. II. adept al bonapartismului; susținător al dinastiei napoleoniene.

catamenial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cataménial)

1. care se produce în timpul sau imediat înaintea menstruației; care se raportează sau este asociat cu menstruația; menstrual.

centru 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centre, lat. centrum)

1. s. n. (mat.) punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare.
2. punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului.
3. punct central al unui spațiu, al unei suprafețe.
4. punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc.
5. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activități (politico-administrative, economice, culturale etc.)
6. instituție superioară conducătoare; putere administrativă centrală.
7. instituție care concentrează o activitate științifică.
8. (fiz.) punct de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe.
9. poziție politică de mijloc, între concepțiile de dreapta și de stânga.
10. s. m. (anat.) punct în care sunt localizate anumite funcții.
11. ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale.
12. jucător aflat în mijlocul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive.

compte-rendu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. compte-rendu)

1. raport despre un eveniment, o stare de lucruri et cetera; recenzie.
2. text prin care se raportează, expune un fapt, un eveniment etc.