Dictionar

ratificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ratifica)

1. (jur.) act prin care organul competent al unui stat declară că își însușește un tratat semnat de reprezentantul său cu un alt stat sau cu mai multe state.
2. instrument de ~ = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat.
3. aprobare a unui act săvârșit de un alt organ.
 

interstratificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. interstratification)

1. situare între straturi.
 

stratificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (stratifica)

1. faptul de a (se) stratifica; stratificație.
2. așezare a rocilor sedimentare în straturi suprapuse.
3. punere a semințelor sau butașilor în straturi succesive alternate cu nisip, în scopul păstrării lor și al favorizării germinației sau înrădăcinării.
4. împărțire a populației unei societăți în diverse categorii, după poziția acestora în structura socială.
 

stratificare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT stratificatio
2. FR stratification
3. EN stratification
4. DE Schichtung; Schichtenbildung
5. RU стрaтификaция; ярусность
6. HU rétegződés
 

anulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. annulation)

1. acțiunea de a anula sau de a se anula; rezultat al acestei acțiuni; anulare.
2. decizie prin care se anulează un act, o dispoziție etc.
3. (psihiatrie) mecanism de anulare retroactivă a amintirilor.
4. (antonime) confirmare, ratificare.
 

etnogeologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (etno- + geologie)

1. disciplină care studiază stratificarea civilizației și culturii unei comunități etnice.
 

havaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. havage)

1. tehnică de exploatare minieră care consistă în tăierea rocilor paralel cu stratificarea pentru a permite abatajul; havare, havat.
 

instrument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrument, lat. instrumentum)

1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operație.
2. sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi.
3. aparat cu care se produc sunete muzicale.
4. (fig.) persoană, lucru de care se folosește cineva pentru a îndeplini o acțiune, a atinge un scop.
5. ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internațional.
6. ~ gramatical = cuvânt cu funcție exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepozițiile, conjuncțiile, verbele auxiliare etc.).
 

protocol

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. protocole, germ. Protokoll, lat. protocollum, gr. protokollon)

1. totalitatea formelor și practicilor de ceremonial care se aplică la festivități oficiale în relațiile diplomatice.
2. serviciu însărcinat cu luarea măsurilor privitoare la ceremonial.
3. document care consemnează dezbaterile purtate în cadrul unui congres, al unei conferințe internaționale, al unor tratative.
4. act suplimentar al unui tratat prin care se stabilește modul de aderare la un acord preexistent.
5. înțelegere internațională încheiată în diferite domenii.
6. document în care se consemnează schimbul instrumentelor de ratificare, încheierea unor tratative.
7. (inform.) convenție hardware și software de schimb a informațiilor între două sisteme.
 

ratifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ratifier, lat. ratificare)

1. a face o ratificare.