Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. antirationaliste)
1. I. se spune despre o persoană care se opune raţionalismului.
2. care se opune cunoașterii raționale și care apelează la procesele intuitive de înțelegere a lumii concrete.
3. II. adept al antiraţionalismului.
4. cel care se opune doctrinelor raționaliste.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. arithméticien)
1. specialist în aritmetică, parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor întregi și raționale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (sanscr. carvaka)
1. şcoală materialistă şi ateistă indiană care afirmă că la temelia lumii se află patru principii: aerul, focul, apa şi pământul şi respinge temeiurile religiei vedice şi brahmanice, propovăduind idealul etic al desfătării raţionale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. dianoetic)
1. (fil.) referitor la facultatea gândirii discursive, raţionale sau la rezultatele acesteia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épicurisme)
1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.
3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. facticité)
1. caracterul a ceea ce este factice.
2. (fil.) caracterul contingent, gratuit al existenţei; lipsa unei justificări raţionale.