anabaptism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anabaptisme)

1. sectă religioasă care nu recunoaște valoarea botezului la copii.
2. doctrină creștină care susține că botezul ar trebui să fie administrat numai copiilor care au atins vârsta rațiunii, iar creștinii botezați înainte de această vârstă ar trebui să fie botezați din nou.

antiintelectualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. antiintellektualizm)

1. atitudine critică față de tendința de folosire excesivă a abstracțiilor, a operațiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor.
2. concepție care neagă posibilitatea cunoașterii științifice a adevărului cu ajutorul rațiunii; iraționalism.

antirațional, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. antirationnel)

1. I. care este contrar rațiunii sau care se opune principiilor rațiunii; irațional.
2. II. persoană care este împotriva rațiunii; antiraționalist.
3. (antonime) rațional, raționalist.

cerebral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cérébral)

1. referitor la creier.
2. mintal, rațional, intelectual.
3. (despre oameni; și s.) care se conduce numai după criteriile rațiunii.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

contrasens

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. contresens)

1. direcție, sens opus unei prime direcții, a direcției „normale”.
2. a conduce pe ~ = a conduce în sensul opus traficului normal.
3. (fig.) interpretare contrară adevăratului sens al unui text.
4. (fig.) ceea ce este contrar bunului simț, rațiunii.