Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropocentrisme)
1. concepţie potrivit căreia omul este raţiunea de a fi a universului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. défécation, lat. defaecatio)
1. acțiunea de a defeca și rezultatul ei; defecare.
2. evacuare a materiilor fecale din intestin.
3. operațiunea de eliminare a impurităților dintr-un lichid.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déraisonnable)
1. (despre o persoană) căreia îi lipsește rațiunea în acțiunile sale sau în felul său de a fi; nesăbuit, nesocotit, prostesc.
2. care se abate de la rațiune; irezonabil, nerezonabil.
3. (antonime) rezonabil, logic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déséquilibrer)
1. refl. a-şi pierde echilibrul.
2. (fig.) a-şi pierde raţiunea, judecata.
3. tr. a face ca într-un buget cheltuielile să întreacă veniturile.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. dictamen „dictare, acțiunea de a dicta”)
1. sentiment interior; inspirație, insuflare.
2. (filozofie dogmatică) ~ al conștiinței = ceea ce dictează conștiința sau rațiunea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. disponibilité)
1. însuşirea, starea a ceea ce este disponibil.
2. lucru de care se poate dispune; rezervă.
3. ~ăţi bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o instituţie; ~ monetară = cash.
4. principiu de drept civil potrivit căruia părţile din proces pot dispune de dreptul invocat în faţa organului de jurisdicţie.
5. situaţie a unui militar care a fost lăsat la vatră, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel.
6. a pune în ~ = a concedia dintr-o funcţie, dintr-un post.
7. stare sufletească în care sentimentele şi raţiunea se manifestă neîngrădit.
8. (lingv.) posibilitate a unui cuvânt de a îndeplini o funcţie, de a intra în raport cu alte cuvinte.