Dictionar

Rezultate secundare (Rațiunii,):

Anabaptism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anabaptisme)

1. sectă religioasă care nu recunoaşte valoarea botezului la copii.

2. doctrină creștină care susține botezul ar trebui fie administrat numai copiilor care au atins vârsta rațiunii, iar creștinii botezați înainte de această vârstă ar trebui fie botezați din nou.


Antiintelectualism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. antiintellektualizm)

1. atitudine critică faţă de tendinţa de folosire excesivă a abstracţiilor, a operaţiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor.

2. concepţie care neagă posibilitatea cunoaşterii ştiinţifice a adevărului cu ajutorul raţiunii; iraţionalism.


Antiraţional, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. antirationnel)

1. I. care este contrar raţiunii sau care se opune principiilor rațiunii; irațional.

2. II. persoană care este împotriva rațiunii; antiraționalist.

3. (antonime) rațional, raționalist.


Cerebral, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cérébral)

1. referitor la creier.

2. mintal, raţional, intelectual.

3. (despre oameni; şi s.) care se conduce numai după criteriile raţiunii.


Clasicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.

2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.

3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.


Contrasens

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. contresens)

1. direcție, sens opus unei prime direcții, a direcției „normale”.

2. a conduce pe ~ = a conduce în sensul opus traficului normal.

3. (fig.) interpretare contrară adevăratului sens al unui text.

4. (fig.) ceea ce este contrar bunului simț, rațiunii.