Parte de vorbire: Traducere
Origine:
4. DE hemmen (Wachstum); hindern
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. aéroporté)
1. transportat pe calea aerului (nu implică aterizarea); aerotransportat.
2. trupe ~e = trupe parașutate deasupra destinației lor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. qualité, lat. qualitas)
1. sinteza laturilor şi însuşirilor esenţiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor.
2. însuşire (bună sau rea); caracteristică pozitivă.
3. (log.) însuşire a unei judecăţi predicative de a fi afirmativă sau negativă.
4. situaţie, poziţie, titlu, condiţie care constituie sau dă un anumit drept.
5. (şah) diferenţa de valoare dintre un turn şi un nebun sau un cal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conclusion, lat. conclusio)
1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désinfection)
1. acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfectare, dezinfectat.
2. operație de igienă care are ca scop eliminarea agenților infecțioși și a germenilor patogeni dintr-un anumit loc; (prin metonimie) serviciul de igienă responsabil de această operațiune.
3. (fig.) lupta împotriva (și distrugerea) corupţiei morale.
4. (var.) (înv.) dezinfecțiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. direct, lat. directus)
1. adj. care duce de-a dreptul la ţintă, drept, fără ocoluri.
2. în linie ~ă = din tată în fiu.
3. imediat, nemijlocit, fără intermediar.
4. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declaraţie; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acţiunea unui verb tranzitiv; propoziţie completivă ~ă (şi s. f.) = propoziţie cu funcţie de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă.
5. adj., adv. (care are loc) fără ascunzişuri, făţiş, drept.
6. adv. fără înconjur, de-a dreptul.
7. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporţionale = care depind una de alta, astfel încât creşterea (sau descreşterea) uneia de un număr de ori provoacă creşterea (respectiv descreşterea) celeilalte de acelaşi număr de ori.
8. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului.
9. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte.