Dictionar

Rezultate secundare (Reactivi,):

Reactivitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réactivité)

1. însușirea de a fi reactiv; reacție la o excitație.

2. mărime care caracterizează funcționarea unui reactor nuclear.

3. capacitate a unei particule materiale de a participa la o reacție chimică.

4. capacitate a organismului de a reacționa la stimuli din mediul intern sau extern.


Cataliză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. catalyse)

1. (chimie) accelerare sau întârziere a unei reacții chimice sub influența unor catalizatori.

2. (chimie) ~ negativă = ~ în care catalizatorul are un efect inhibitor asupra reacției; anticataliză.

3. (chimie) ~ pozitivă = ~ în care catalizatorul are un efect de accelerare asupra reacției.

4. (chimie) ~ omogenă = ~ în care catalizatorul și reactivii formează o singură fază (adesea lichidă).

5. (chimie) ~ eterogenă = ~ în care catalizatorul și reactanții formează mai multe faze (în general un catalizator solid pentru reactanți în fază gazoasă sau lichidă).

6. (chimie) ~ enzimatică = ~ în care catalizatorul este o enzimă, adică o proteină.


Diazoreacţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diazo-réaction)

1. reacţie prezentată de unele urine patologice, care se colorează în roşu la adiţia unor diazoreactivi.


Emotivitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émotivité)

1. însuşirea de a fi emotiv; gradul de reactivitate a cuiva la factorii emotivi.

2. reacţie emotivă exagerată.


Flotaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. flottation)

1. procedeu de separare a particulelor solide de dimensiuni mici din apă prin mărirea capacității de plutire cu ajutorul unor reactivi, pentru separarea mineralelor utile din minereuri, precum și în sistemele de epurare a apelor.

2. separarea semințelor prin scufundarea lor în apă.

3. flotare.


Funcție

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. fonction, lat. fonctio, -onis)

1. activitate care tinde spre un anumit scop.

2. activități specifice atașate ființei umane, naturii sale, sexului său, personalității sale (ex. ~a maternă).

3. activități atașate ființei umane ca membru al unei societăți (ex. ~ politică).

4. activități specifice, de natură profesională, atașate unei persoane.

5. activitate, atribuție determinată, legată de un loc de muncă, de un birou.

6. ansamblu de obligații și îndatoriri inerente exercitării unei activități administrative.

7. (prin ext.) însărcinare, slujbă.

8. ~ publică = funcție exercitată în cadrul unei administrații, unei organizații dependentă de stat.

9. (biologie) ansamblu de proprietăți active ale unui organ (ex. ~a de reproducere).

10. (biologie) activitate la care un organ este adaptat datorită structurii sale.

11. (matem.) relație între două mulțimi de elemente X și Y care asociază fiecărui element al lui X un element al lui Y (mulțimea X se numește domeniu și mulțimea Y se numește codomeniu).

12. (logică) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.

13. (mat., log.) relație constantă între două sau mai multe variabile, astfel încât orice modificare a valorii uneia corespundă în mod regulat unei modificări a valorii celorlalte.

14. (programare) transformarea unui obiect într-un alt obiect; (în special) subrutină care returnează un rezultat.

15. (gramatică) relații reciproce între termenii unei propoziții și care asigură echilibrul acesteia.

16. (gramatică) relație gramaticală pe care elementele unei structuri (categoriile) o întrețin între ele.

17. (muzică) locul unui acord într-o suită sau o serie muzicală, constând de obicei din tonică, subdominantă și dominantă.

18. (glosematică) orice relație între doi termeni.

19. (psihologie) ansamblu de operații la care pot contribui activitățile noastre psihice și care sunt caracteristice acestora.

20. (chimie) grup remarcabil de atomi care are o reactivitate specială în interiorul unei molecule.

21. (loc.) în ~ de = în raport cu cineva sau ceva care poate varia.

22. (loc.) a fi în ~ de = a fi în raport, în relație cu cineva sau ceva care poate varia.

23. (var.) funcțiune.


Inert, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inerte, lat. iners)

1. nemişcat, neînsufleţit, mort.

2. moale, molâu, lipsit de vigoare.

3. (fiz.) cu inerţie; referitor la inerţie.

4. (chim.; despre elemente, substanţe) lipsit de reactivitate faţă de alte substanţe.