Dictionar

anancastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anancastique, germ. anankastisch)

1. referitor la o idee fixă care nu este controlată de conștiință; obsesiv, obsesional.
2. psihopatie ~ă = psihopatie caracterizată prin slăbirea simțului realului, tendința spre anxietate, ipohondrie, nehotărâre și impresionabilitate.
3. (var.) anancast.
 

derealizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (de1- + realizare)

1. sindrom psihotic caracterizat prin pierderea noțiunii realului, evadarea din realitate.
 

esențialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. essentialisme)

1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.
2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.
3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.
 

hegelianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hégélianisme)

1. doctrina lui Hegel, potrivit căreia principiul fundamental, activ, al lumii îl constituie „spiritul absolut”, o rațiune universală independentă de subiectul uman, pe care o consideră substanța și demiurgul realului.
 

irealism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréalisme)

1. lipsa simțului realului.
2. tendință de exprimare în artă fără referire la realitate.
 

transgresiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr., engl. transgression, lat. transgressio)

1. invadare a uscatului de către apele oceanului planetar.
2. (biol.) extindere a arealului biogeografic al unui taxon în teritorii geografice noi.
3. apariția, în urma segregării sau a recombinării, a unor indivizi la care un anumit caracter este exprimat mai puternic (sau mai slab) decât la oricare din formele parentale.