Dictionar

Anancastic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anancastique, germ. anankastisch)

1. referitor la o idee fixă care nu este controlată de conștiință; obsesiv, obsesional.

2. psihopatie = psihopatie caracterizată prin slăbirea simţului realului, tendinţa spre anxietate, ipohondrie, nehotărâre şi impresionabilitate.

3. (var.) anancast.


Derealizare

Parte de vorbire: s.
Origine: (de1- + realizare)

1. sindrom psihotic caracterizat prin pierderea noţiunii realului, evadarea din realitate.


Esenţialism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. essentialisme)

1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.

2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.

3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.


Hegelianism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hégélianisme)

1. doctrina lui Hegel, potrivit căreia principiul fundamental, activ, al lumii îl constituie „spiritul absolut”, o raţiune universală independentă de subiectul uman, pe care o consideră substanţa şi demiurgul realului.


Irealism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. irréalisme)

1. lipsa simţului realului.

2. tendinţă de exprimare în artă fără referire la realitate.


Transgresiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., engl. transgression, lat. transgressio)

1. invadare a uscatului de către apele oceanului planetar.

2. (biol.) extindere a arealului biogeografic al unui taxon în teritorii geografice noi.

3. apariția, în urma segregării sau a recombinării, a unor indivizi la care un anumit caracter este exprimat mai puternic (sau mai slab) decât la oricare din formele parentale.