Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. recensement)
1. operaţia de înregistrare la faţa locului a populaţiei, animalelor etc. dintr-o ţară, dintr-o regiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. census, fr. cens)
1. (în Roma antică) recensământ al verii şi al cetăţenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.
2. (în feudalism) prestaţie anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.
3. grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.
4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetăţean să aleagă sau să fie ales.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. censor, fr. censeur)
1. magistrat în vechea Romă care efectua recensământul cetăţenilor şi al averilor acestora şi supraveghea moravurile.
2. persoană care are sarcina de a cenzura tipăriturile, publicaţiile, corespondenţa.
3. cel care verifică gestiunea unei întreprinderi, bănci, societăţi etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dénombrer)
1. a număra; (spec.) a face recensământul (unei populaţii, armate etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + recensământ)
1. recensământ limitat la un teritoriu sau la o categorie de populaţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. recenser)
1. a face un recensământ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. recenseur)
1. participant la lucrările unui recensământ.