recepție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réception, lat. receptio)

1. luare în primire a unui material, a unei lucrări pe baza unor verificări calitative; recepționare.
2. captare de unde sonore sau electromagnetice; recepționer.
3. proces neuropsihic constând în formarea unor imagini prin detectarea, captarea și codificarea la nivelul analizatorilor a informațiilor primite.
4. reuniune, banchet, primire cu caracter festiv.
5. ~ diplomatică = reuniune organizată, în țara de reședință, de o misiune diplomatică cu ocazia sărbătoririi zilei naționale.
6. faptul de a primi un membru într-o societate (academică).
7. discurs de ~ = discurs de admitere ca membru la Academie.
8. serviciu de primire și cazare a voiajorilor într-un hotel.

contrarecepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-réception)

1. repetare parțială sau totală a operațiilor de recepție în caz de litigiu.

precepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. praeceptio)

1. prolepsă (3).

radiorecepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radioréception)

1. recepție a unei radiocomunicații.

antenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antenne, lat. antenna)

1. fiecare dintre cele două organe de simț, firișoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor și miriapodelor.
2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepție a undelor.
3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuțită la extremități.
4. (fam.; pl.) sursă de informații.
5. filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central.

autodină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodyne)

1. montaj de radiorecepție care folosește tub electronic ca detector și oscilator.

bruiaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brouillage)

1. faptul de a bruia; perturbare electromagnetică voită a recepției undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeași frecvență.

contrarecepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-réception)

1. repetare parțială sau totală a operațiilor de recepție în caz de litigiu.

detecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. détection)

1. identificare a prezenței unui semnal util într-o recepție de unde electromagnetice.
2. punere în evidență a radiațiilor nucleare dintr-un anumit mediu.

direcțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. directionnel)

1. care orientează, care arată direcția; care servește la dirijarea unei mișcări sau la indicarea unei direcții.
2. (despre radio) care emite pe un fascicul puțin divergent; directiv.
3. se spune despre o antenă care emite sau recepționează unde într-o singură direcție.
4. antenă ~ă = antenă de emisie sau recepție dotată cu directivitate.
5. (despre galerii de mină) care este săpat în lungul direcției straturilor.