Dictionar

Rezultate secundare (Reciprocitate):

Corelativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corrélatif, lat. correlativus)

1. care se află în corelaţie.

2. element ~ (şi s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noţiuni ~e = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.


Corelaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relaţie reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependenţă.

2. relaţie de reciprocitate între cuvinte sau unităţi sintactice, în cadrul propoziţiei sau frazei.

3. raport de excludere între termeni care contractează aceeaşi relaţie în mod alternativ.

4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, şi reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.

5. coeficient de ~ = mărime măsurând relaţia de similitudine între doi factori.


Inerenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inhérence)

1. calitatea, starea a ceea ce este inerent.

2. caracteristică a unei relaţii de reciprocitate între două categorii sintactice presupuse în cadrul aceleiaşi unităţi.


Interasistenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (inter- + asistenţă)

1. asistenţă cu caracter de reciprocitate.

2. formă de activitate metodică a cadrelor didactice în asistenţa reciprocă la lecţii, în scopul unui schimb de experienţă.


Mutualitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mutualité)

1. caracter mutual; reciprocitate.