recomanda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. recommander)

1. tr. a sfătui, a îndemna (la ceva); a prescrie, a indica (ceva).
2. a-și da o părere favorabilă (despre cineva sau ceva).
3. a propune, a indica pentru un post.
4. a face prezentările.
5. refl. a se prezenta (cuiva); a face cunoștință.
6. a se da drept (cineva).

precomandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pre- + comandă)

1. comandă prealabilă.

recomandabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. recommandable)

1. care se poate recomanda; indicat, potrivit.

recomandare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. recomanda)

1. acțiunea de a (se) recomanda și rezultatul ei; prezentare, recomandație.
2. (înv.) recomândare.

recomandat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. recommandé)

1. (despre scrisori; și s. f.) francat cu o taxă specială, pentru a se remite destinatarului sub semnătură.

recomandație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. recommandation)

1. recomandare elogioasă cuiva sau ceva; sfat.
2. prescripție medicală.

ampeloterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ampélothérapie)

1. folosirea strugurilor în scop terapeutic; cură pe bază de struguri (inițial se recomanda să nu se mănânce nici pielea și nici semințele).

atonalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atonalisme)

1. (muz.) tehnică de compoziție care recomandă atonalitatea.

belicist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. belliciste)

1. (cel) care susține folosirea forței în relațiile internaționale; belicos.
2. I. care este în favoarea războiului; care recomandă soluționarea disputelor prin forța armată; care susține războiul.
3. II. persoană care dorește război, care cheamă la război; susținător al războiului pentru soluționarea problemelor internaționale.

chietism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. quiétisme)

1. concepție etico-religioasă care recomandă contemplația mistică, negând importanța practicii rituale.
2. doctrină mistică, elaborată de Miguel de Molinos în secolul al XVII-lea, care vizează desăvârșirea creștină printr-o stare de liniște pasivă și încrezătoare a sufletului.
3. (prin ext.) orice concepție care consideră pasivitatea contemplativă ca ideal al vieții.
4. (prin anal.) atitudine sau stare de indiferență, pasivitate, inacțiune.
5. (var.) cvietism, quietism.

consilier, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. conseiller)

1. persoană care dă opinii și recomandări; sfătuitor, sfetnic.
2. persoană a cărei funcție este de a ghida sau asista altă persoană în anumite domenii.
3. specialist care rezolvă problemele deosebite dintr-un anumit domeniu.
4. titlu al unor funcționari din înaltele instanțe de judecată sau de verificare.
5. membru al unui consiliu.

deviaționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. déviationnisme)

1. atitudine de deviaționist.
2. acțiunea sau atitudinea cuiva care nu urmează sau tinde să se abată de la linia politică sau recomandările unei organizații (partid politic, sindicat etc.) din care face parte; deviere.