Dictionar

conscripție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conscription, lat. conscriptio)

1. recrutare.
2. redactare a unei legi.
 

talent

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. talent, lat. talentum)

1. aptitudine, capacitate particulară, abilitate, naturală sau dobândită, de a reuși în societate, într-o activitate dată sau într-un anumit domeniu; (prin ext.) cel care are o asemenea aptitudine.
2. vânător de ~e = persoană însărcinată cu recrutarea persoanelor ale căror talente sau abilități sunt foarte greu de găsit.
 

asentare

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (v. asenta)

1. recrutare.
2. (în special despre cai) înmatriculare pentru o eventuală rechiziție.
 

recrutație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (recruta + -(a)ție)

1. înscriere în evidența autorităților militare, în vederea încorporării; recrutare.
2. măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la cedarea unor bunuri (cai, vehicule, locuințe, alimente etc.) pentru nevoile armatei sau ale unor anumite autorități; rechiziție.
3. (var.) (înv.) recrutațiune.
 

racolare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (racola)

1. acțiunea de a racola și rezultatul ei; racolaj.
2. recrutare a cuiva pentru o anumită activitate (reprobabilă).
 

recrutător

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (recruta + -[ă]tor)

1. persoană care recrutează, care înrolează, care caută susținători; recrutor.
2. militar însărcinat cu recrutarea soldaților; recrutor.
3. persoană care recrutează pentru un partid, o asociație, folosind uneori propagandă mincinoasă; recrutor.