recrutație
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Etimologie: (recruta + -(a)ție)
Etimologie: (recruta + -(a)ție)
1. înscriere în evidența autorităților militare, în vederea încorporării; recrutare.
2. măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la cedarea unor bunuri (cai, vehicule, locuințe, alimente etc.) pentru nevoile armatei sau ale unor anumite autorități; rechiziție.
3. (var.) (înv.) recrutațiune.