recurs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours)

1. (jur.) cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea hotărârii unei instanțe inferioare.
2. recurgere (la ajutor, la asistență).
3. a avea ~ la = a avea acces la...
4. sprijin, ajutor; refugiu.

recursie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récursion, lat. recursio)

1. (fon.) moment în care organele articulatorii părăsesc poziția de articulare, revenind la normal; destindere.

recursiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. récursif, engl. recursive)

1. (lingv.) care poate fi repetat în mod nelimitat.
2. (mat., log.) repetitiv pe calea unui automatism.
3. funcție ~ă = funcție de mai multe variabile cu domeniul de definiție cuprins în mulțimea numerelor naturale.
4. (inform.; despre un program) care se pune în mișcare în mod repetitiv și automatic.

recursivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récursivité)

1. însușirea de a fi recursiv.
2. proprietate intrinsecă a unui proces, program, fenomen etc. de a putea fi descris, descompus, prelucrat, analizat.

recursoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. récursoire)

1. (jur.) prin care se exercită dreptul de recurs.

avangardă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avant-garde)

1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism.

casa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. casser)

1. tr. a anula, în urma unui recurs, o hotărâre judecătorească.
2. (rar) a sparge.
3. a scoate din uz și din inventar, a reforma (o mașină, un aparat etc.).
4. refl. (despre vin) a-și pierde culoarea naturală în contact cu aerul.

casabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cassable)

1. care se poate sparge; casant.
2. (despre o hotărâre judecătorească) care poate fi anulat în urma unui recurs.
3. (anton.) incasabil.

casațiune 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cassation)

1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului.
2. (cont.) totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix.
3. spargere.

decizie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décision, lat. decisio)

1. hotărâre; rezoluție.
2. act cu caracter obligatoriu, normativ al unui organ de conducere care stabilește direcția unei acțiuni și modul ei de realizare.
3. sentință dată de o instanță judecătorească superioară asupra unui recurs.
4. fermitate.

efectivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effectivisme)

1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie să indice etapele prin care se ajunge la ele.