redacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rédaction)

1. colectiv de redactori ai unui ziar, ai unei edituri; birourile acestora.

subredacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sub- + redacţie)

1. redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. care au sediul central în capitală.

tehnoredacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Technoredaktion)

1. tehnoredactare.
2. serviciu care se ocupă cu tehnoredactarea manuscriselor.

teleredacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (tele2 + redacţie)

1. redacție a emisiunilor de televiziune.

colegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică.
2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții.
3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate.
4. (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
5. ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social.
8. instituție de învățământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție.

comitet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. komitet, fr. comité)

1. organ de stat, de conducere sau îndrumare colectivă a unor organizații politice, de masă etc.
2. ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizații de masă; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercită funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni; ~ de redacție = colegiu de redacție.
3. organism în cadrul unei conferințe sau organizații internaționale, cu atribuții limitate și temporare.

redacțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rédactionnel)

1. referitor la redacție, la redactare.

secretar, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. secretarius, fr. secrétaire)

1. s. m. f. persoană care rezolvă lucrările curente de birou într-o întreprindere, într-o instituție administrativă sau științifică.
2. cel care redactează procesul-verbal asupra lucrărilor și discuțiilor în cadrul unei ședințe.
3. ~ de redacție = colaborator din redacția unei publicații sau edituri care centralizează și coordonează materialul pregătit pentru tipar.
4. cel care ține lucrările cuiva, care scrie (după dictare) corespondența cuiva.
5. persoană care face parte din conducerea unei organizații politice sau de masă și care conduce munca operativ, pe baza hotărârilor luate de organele colective respective.
6. ~ general = înalt funcționar însărcinat cu organizarea și conducerea unor adunări, organisme, societăți etc.
7. ~ de stat = înalt funcționar care conduce un departament ministerial; (în unele țări) ministru al afacerilor externe; cardinal însărcinat cu relațiile externe ale Vaticanului.
8. s. n. mobilă în care se țin scrisori, hârtii etc.

subredacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sub- + redacţie)

1. redacție locală a unui ziar, a unei reviste etc. care au sediul central în capitală.

teleredacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (tele2 + redacţie)

1. redacție a emisiunilor de televiziune.