reducere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (reduce)

1. acțiunea de a (se) reduce.
2. (mat.) simplificare pe bază de calcul a unei (in)egalități.
3. reacție în care un atom sau un ion câștigă electroni: scădere a stării de oxidație a unei substanțe ionice.
4. (log.) procedeu prin care se probează corectitudinea modurilor silogistice.
5. ~ la absurd = dovedirea adevărului unei legi prin demonstrarea faptului că acceptarea tezei contradictorii duce la consecințe absurde.
6. (med.) reducție.

oxidoreducere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. oxydoréduction)

1. acțiunea chimică a unui oxidant asupra unui reductor.

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.

aldimine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aldimines)

1. substanțe care derivă de la aldehide, care, prin reducere, dau amine primare.

algor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. algor)

1. (med.) senzație de frig.
2. (med.) ~ mortis = procesul fizico-biologic de reducere a temperaturii corpului după moarte, până atinge temperatura mediului înconjurător.

andropauză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. andropause)

1. (med.) fenomen biologic, analog menopauzei la femei, care poate afecta bărbații în vârstă, caracterizată prin reducerea nivelului de testosteron, scăderea dorinței sexuale, mai puține erecții spontane, disfuncții erectile et cetera; climacteriu masculin.

anencefalie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anencéphalie)

1. (med.) monstruozitate caracterizată prin lipsa sau reducerea encefalului (la nou-născuți).

anorexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anorexie, gr. anorexia)

1. pierdere a poftei de mâncare; inapetență.
2. (med.) reducere semnificativă care poate merge până la pierderea totală a poftei de mâncare, cu absența senzației de foame, în general de origine psihosomatică și simptom de afecțiuni grave (tuberculoză, gastrită alcoolică, cancer etc.).
3. ~ mintală = repulsie față de alimente, însoțită de pierderea totală a poftei de mâncare.
4. (antonim) bulimie.